Bine aţi venit pe REFLEX.ro. Folosirea acestui site implică acceptarea termenilor și condiţiilor de mai jos. Vă rugăm să citiţi cu atenţie înainte de a utiliza sau obţine orice servicii, informaţii sau materiale prin intermediul acestuia.
REFLEX.ro își asumă dreptul de a modifica aceste prevederi fără o altă notificare. Cea mai recentă versiune poate fi găsită accesând această pagină, numită “Termeni și condiţii”. Site-ul WWW.REFLEX.RO este operat de către S.C. ROMPRIM S.R.L., persoană juridică cu sediul social în localitatea Pașcani, judeţul Iași, strada Moldovei, bloc Crizantema, Parter, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J22/2636/94, cod unic de înregistrare/cod TVA (RO)6500323.
Accesul pe site-ul REFLEX.ro este garantat în interes personal respectiv plasarea de comenzi online, informare în privinţa produselor prezentate pe site, sfaturi de styling etc. și nu conferă dreptul de a exploata site-ul în orice altă manieră, în scopuri comerciale sau contrare intereselor REFLEX.ro fără acordul prealabil scris al acestuia. Dreptul de a crea o legatura web – link – către REFLEX.ro este limitat, neexclusiv și revocabil, și este acordat atât timp cât nu aduce neajunsuri de orice fel pentru FUP sau oricăruia dintre partenerii noștri, numai după obţinerea în scris sau prin email a acordului nostru.
1. REFLEX.ro deţine dreptul de autor asupra informaţiilor prezentate pe site
REFLEX.ro își rezervă dreptul de deţinere al întregului conţinut al site-ului – fotografii, texte, elemente de grafică, template-uri, email-uri, etc. Acesta este protejat de Legea pentru protecţia drepturilor de autor (legea nr. 8/1996) și de legile privind proprietatea intelectuală si industrială.
2. Produse și servicii oferite către comercializare pe REFLEX.ro
REFLEX.ro comercializează produse realizate de către furnizori selectaţi. În ciuda eforturilor noastre, culorile produselor prezentate în fotografii pot diferi ușor de culorile produselor în realitate.
Toate produsele comercializate sunt noi și însoţite în momentul livrării de către factura fiscală. Produsele și serviciile sunt oferite în condiţiile respectarii prevederilor prezentului document și în limita stocului disponibil.
3. Preţul produselor comercializate pe REFLEX.ro
Preţurile prezentate pe site includ TVA (19%) și nu includ cheltuieli de transport. Acestea pot varia în funcţie de metoda de livrare, localitate, aria de acoperire a curierului. Ne rezervăm dreptul de a modifica preţul sau specificaţiile tehnice ale unui produs fără o notificare prealabila. Conform Art. 1665 din Codul Civil cu privire la preţul fictiv și preţul derizoriu:
a. Vânzarea este anulabilă atunci când preţul este stabilit fără intenţia de a fi plătit.
b. De asemenea, dacă prin lege nu se prevede altfel, vânzarea este anulabilă când preţul este într-atât de disproporţionat faţă de valoarea bunului, încat este evident că părţile nu au dorit să consimtă la o vânzare. În ciuda eforturilor noastre, un mic număr de produse pot avea pe site preţuri greșite, stabilite în mod eronat de aplicaţia noastră informatică. În această situaţie REFLEX.ro nu se obligă să onoreze comenzile cu preţ derizoriu. În cazul în care preţul real este mai mic decât preţul publicat pe site, iar dumneavoastra aţi achitat preţul în avans, diferenţa vă va fi returnată în termeni legali.
4. Plata produselor
Pentru plata produselor comandate pe REFLEX.ro, există două opțiuni: plata online cu cardul (prin intermediul procesatorului mobilPay NETOPIA) imediat după plasarea comenzii pe site (metodă sigură si gratuită pe care o recomandăm) și plata ramburs în cash la livrarea produselor de către curier.
5. Livrarea produselor
Site-ul REFLEX.ro confirmă telefonic sau prin sms livrarea produselor. Pentru ca acestea să părăsească depozitul nostru către client, avem nevoie de confirmarea dumneavoastră, în caz contrar se amână livrarea până reușim să vă contactăm.
Livrarea produselor se face oriunde în ţară (România), prin intermediul unei firme de curierat rapid (Fan Courier). Termenul de livrare diferă la fiecare produs și este cuprins între 1-10 zile lucrătoare, acesta fiind comunicat individual către client pentru fiecare comandă în parte.
Recepţia produselor reprezintă acceptul clientului că produsele au ajuns în stare bună. Factura constituie contractul de vânzare/cumpărare conform legislaţiei române în vigoare. Clientul își exprimă acordul explicit la semnarea facturii cu privire la faptul că a primit produsul (produsele) care este (sunt) conform cu comanda și cu nevoile acestuia. REFLEX.ro își rezervă dreptul să întârzie sau să anuleze livrări ale produselor comandate dacă acestea nu pot fi onorate din motive independente de REFLEX.ro care includ: nelivrarea la timp sau deloc a materiei prime de către furnizori. Valoarea maximă a daunelor ce pot fi plătite de REFLEX.ro faţă de orice client în cazul nelivrării sau a livrării necorespunzătoare este valoarea sumei încasate de REFLEX.ro de la acest client.
6. Garanţia produselor
Termenul de garanţie, în baza facturii, este de 30 de zile calendaristice, calculate din momentul primirii coletului. La solicitarea garanţiei este necesară prezentarea produsului defect în ambalajul original, împreună cu accesoriile aferente, copie de pe factura fiscală și certificatul de garanţie în original (în majoritatea cazurilor este eticheta). În cazul în care nu se face dovada acestor documente, produsele pot fi returnate solicitantului/expeditorului fără a i se soluţiona garanţia, contravaloarea transportului fiind suportată de către client.
Vă informăm că articolele de îmbrăcăminte, încălţăminte și/sau accesorii nu au o durată medie de utilizare și nici garanţie legală de conformitate. Din acest motiv, pentru a asigura o experienţă excelentă de folosinţă, vă recomandăm purtarea alternativă a produselor și respectarea instrucţiunilor de îngrijire de pe etichete.
Modalităţi de asigurare a garanţiei:
– Repararea produsului;
– Înlocuirea produsului – dacă acesta nu poate fi reparat;
– Reducere din valoarea iniţială – în funcţie de natura deficienţelor prezentate;
– Returnarea contravalorii produsului, dacă nici repararea, nici înlocuirea nu sunt posibile.
Condiţii în care garanţia devine inaplicabilă sau nulă:
– uzura morală sau uzura fizică normală a produsului;
– decolorarea produsului sau a unor parţi componente în urma expunerii la factori severi de mediu (surse de caldura și/sau umiditate);
– defecte cauzate de utilizarea neadecvată sau în mod abuziv;
– intervenţia, repararea sau modificarea făcută de persoane neautorizate;
– deteriorari ale produsului cauzate, voluntar sau involuntar, de șocuri asociate cu ruperea, agăţarea, lovirea sau zgârierea bunului;
– întreţinere defectuoasă.
7. Informatii despre RETURUL produselor cumparate
Toate produsele achiziţionate de pe REFLEX.ro, pot fi returnate în 30 de zile calendaristice de la primirea lor prin curier. Clientul poate denunţa unilateral contractul cu REFLEX.ro fără a invoca un motiv, în termen de 30 de zile calendaristice și poate returna produsul (produsele) în același termen de 30 zile calendaristice. Înainte de returnarea produsului, este obligatoriu să anunţaţi telefonic sau pe email ([email protected]) intenţia de a returna un produs/mai multe produse. Consumatorul are dreptul să notifice comerciantul că renunţă la cumpărare, fără penalităţi și fără invocarea unui motiv, în termen de 30 zile calendaristice de la primirea produsului sau, în cazul prestărilor de servicii, de la încheierea contractului. Produsul va fi returnat în condiţii bune, în punga sau cutia originală, neutilizat și nezgâriat. În caz contrar, ele pot fi reexpediate clientului, acesta suportând costurile de transport.
De asemenea, NU se acceptă pentru returnare produsele care prezintă modificări fizice, lovituri, ciobiri, zgârieturi etc. Puteţi face returul prin orice firmă de curierat, dar vă recomandăm pentru o mai bună desfășurare a procedurii de retur să utilizaţi serviciile de curierat ale Fan Courier. Returnarea produselor se va face pe cheltuiala clientului. Produsele pot fi returnate fără invocarea vreunui motiv. Adresa retur: Pașcani, 705200, judetul Iași, Strada Moldovei, Bloc Crizantema, Parter, Magazin Reflex. Produsul returnat trebuie sa fie însoţit de certificatul de garanţie (eticheta) și copia după factură. Dacă produsele alese pentru retur au fost însoţite de cadouri, trebuie returnate și acestea. REFLEX.ro va înapoia contravaloarea produselor în cel mult 14 zile de la data primirii returului. Suma înapoiată nu include cheltuielile de transport. Rambursarea contravalorii produselor returnate se va face prin transfer bancar în contul IBAN precizat fie telefonic, fie prin email ([email protected]); în caz contrar REFLEX.ro nu este vinovat pentru depășirea termenului de 14 zile de plată a returului.
Produse ce fac excepţie de la exercitarea dreptului de retur:
Conform articolului 16 din Ordonanţa de Urgenta nr. 34/2014, sunt exceptate de la dreptul de retragere:
– Produsele confecţionate după specificaţiile prezentate de consumator sau personalizate în mod clar (măsuri personalizate, culori personalizate, model personalizat)
– Produsele desigilate de consumator a căror nouă comercializare ar putea prezenta riscuri din motive de igienă sau de protecţie a sănătăţii pentru alţi consumatori.
Prin urmare:
Din motive de igienă, produsele din categoria lenjerie intimă nu se pot returna.*
* Din această categorie fac parte costumele de baie și lenjeria de corp (chiloţi, slipi, sutiene, bustiere, dresuri, șosete, etc).
8. Calitatea serviciilor de hosting, link-urile către alte site-uri, erori de funcţionare
Site-ul REFLEX.ro este găzduit de serverele unei terţe firme. REFLEX.ro nu este resposabil pentru eventualele erori apărute pe site indiferent de motivele apariţiei lor, acestea incluzând modificări ale site-ului, setări, sau actualizări ale scripturilor programate. REFLEX.ro nu este responsabil pentru eventualele erori apărute datorita folosirii anumitor browsere pentru vizitarea site-ului REFLEX.ro.
9. Abonarea și dezabonarea la newsletter
Abonarea și dezabonarea la newsletter-ul site-ului este gratuită și voluntară, și implică acceptarea următorilor termeni de utilizare. Mesajele trimise nu sunt nesolicitate și oricând vă puteţi dezabona urmând instrucţiunile din subsolul fiecărui email. Mesajele trimise respectă legea Comerţului Electronic în ceea ce privește comunicarea comercială așa cum este ea stipulată de legislaţia românească și internaţională.
Utilizarea newsletterului se face în aceleași condiţii de limitare a răspunderii din punctul de vedere al conţinutului precum se autorizează și folosirea site-ului, în condiţiile prevăzute de prezentul document, iar politica de confidenţialitate este descrisă pe larg în secţiunea următoare. REFLEX.ro deţine toate drepturile asupra conţinutului newsletterului trimis către abonaţi în aceleași condiţii ca și pentru informaţiile publicate pe site, în concordanţă cu prevederile acestui document.
REFLEX.ro iși rezervă dreptul de a restricţiona accesul oricărui abonat la newsletter, dacă consideră că are orice fel de motive pentru a crede că abonatul respectiv nu respectă prevederile prezentului document.
10. Dispoziţii finale
Orice altă problemă cauzată de produsele și serviciile prezentate pe REFLEX.ro și care nu este deja tratată de nici un articol din prezentul document, se va soluţiona pe cale amiabilă în termen de 30 de zile lucratoare de la data sesizării în scris a problemelor, de către utilizator. În cazul în care nu s-a reușit stingerea conflictului pe cale amiabilă, competenţa revine instanţelor de judecată române sau unui organism de rezolvare a disputelor alternativ, agreat de ambele parţi. Fiind de acord cu acești Termeni și Condiţii de utilizare a site-ului REFLEX.ro, clientul își asumă in totalitate consecinţele ce decurg din folosirea acestuia în condiţiile prezentate.